Verde
Sergiu Mihai Mitrofan
Aș rămâne aici,
Sub norul ăsta lung și alb,
M-ar străbate furnici
Și frunze mi-ar ieși din scalp,
Aș visa rădăcini
În atmosfera de cristal,
M-aș scălda în lumini
Din cerul ăsta ireal,
Aș uita să mai fiu,
Aș rămâne veșnic nemișcat,
Îngropat de viu
Într-un peisaj mereu accelerat.
Între cer și pământ
Aș uita că suntem muritori,
În cămașă de vânt,
Sub coroana mea de mii de sori…
Dar vântul mă poartă,
Ciulin,
Mereu acolo
Străin,
Răsturnat, nu prinzi
Rădăcini...