Gri

Orașul ăsta m-a-nghițit,
Mă mestecă absent în continuare,
Încă un Iona într-un chit,
Visând o nouă evadare.

Măsele de ciment
Și dinți de termopan
În scrâșnet permanent
Mă macină viclean
Cu șarmul aparent
Al monstrului urban,
În traficul dement,
În fumul de catran,

În zgomotul strident,
Talciocul pe maidan,
În răcnetul latent
Din ceafa de Merțan,
În rânjet complezent
De politician,
Un suflet inocent
În taxi Meridian,

Mă pierd
Puțin câte puțin...

Ghicesc doar petice de cer
Pe orizontul ăsta cu ferestre,
Iar labirintul rutier
Îmi dă coșmaruri pedestre.

Plăcere la torent
Și vise la borcan,
Mă dărui imprudent
Acestui Leviatan,
Eternul sentiment
Că totu-i kafkian
Lovește violent
Și metropolitan.

În cel indiferent,
În cozi de șobolan,
În jaful evident,
Vecinul mitocan,
În hoțul insolent,
Sămânța de bostan,
În jegul aderent,
În șpăgi la milițian

În prostul insistent,
În ghiulul de baștan,
În mall-ul opulent,
Bătaia pe ciolan,
Dezastrul iminent,
Primarul șarlatan,
În zâmbetul absent
Din mortul cotidian,

În frică de curent,
În urlet de vatman,
În praful abundent,
În griul lui Cioran,
În lipsa de talent,
În presa de cancan,
În beri cu sediment,
În anii la volan

Mă pierd
Mă pierd
Puțin câte puțin...

Și-atunci când, în sfârșit,
Voi fi scuipat afară
Voi rămâne doar dinți,
Sătui să fie cuminți,
Mai lucioși
Și mai ascuțiți...