Recunoaște Măcar

Oscar, Gibbo

[Intro]
Ye, ye, ye

[Refren]
Văd banii venind, șerpi se-arată în timp, am gându' numai la succes
Nici nu mă agit, nici nu mă complic, pentru că fac banii din vers
Bubu, ți-am zis, totu' va fi bine dacă-ncetezi să mă stresezi
Am bani de făcut, nu mai am timp să mă distrez
De ce mă suni din nou?
Ziceai că-ți fac prea mult rău
Acum vrei să ne-o dăm iar
Și-asta doar pentru că am un statut social
Recunoaște măcar
Nu mai stau cu persoane care nu poa' să măsoare valoarea
Nu mai las trădători fără pic de onoare să-mi schimbe starea (Schimbe starea)

[Strofa 1]
Ține-mă de mână, bine ai venit în Rai (Rai, Rai)
Trage un fum, am pus praf de stеle în pai (Ye, ye)
Ultima oară căutai prеtexte ca să mai stai (Ye, ye)
Nu e nicio problemă, nu te mai stresa, poți să mai stai
Scriu mai bine pe-ntuneric, am succes pentru că merit
Toată ura pe care-o primesc mă face mai puternic
Am trecut peste momentele când mă plângeam că nu primesc credit
Acum vindec suflete, 's un fel de medic
Am nevoie de-o vacanță, doar eu și o zdreanță
Care face față, yeah, yeah
Sex de dimineață, umple-mă de viață
Îți dau importanță, yeah, yeah
L-am făcut pe Ștefan din trecut mândru
Am cântat în toată țara, atâtea cluburi
După concert, mergeam la liceu, vedeam dublu
După liceu mergeam la stud' c-aveam suflu
Am un frate c-un trecut prea sumbru
Da' voi fi lângă el fiindcă mi-am dat cuvântu'
Ăștia m-amenință că mă-mpușcă
Dar am versu' ce lovesc mai rău ca plumbu', okay

[Refren]
Văd banii venind, șerpi se-arată în timp, am gându' numai la succes
Nici nu mă agit, nici nu mă complic, pentru că fac banii din vers
Bubu, ți-am zis, totu' va fi bine dacă-ncetezi să mă stresezi
Am bani de făcut, nu mai am timp să mă distrez
De ce mă suni din nou?
Ziceai că-ți fac prea mult rău
Acum vrei să ne-o dăm iar
Și-asta doar pentru că am un statut social
Recunoaște măcar
Nu mai stau cu persoane care nu poa' să măsoare valoarea
Nu mai las trădători fără pic de onoare să-mi schimbe starea

[Strofa 2]
Știu că nu-s perfect
Știu că te-am rănit, am făcut greșeli, încerc să le-ndrept
Știu că mulți mă felicită, da' vor să pierd
Pretinzi că sângerezi loialitate, da' n-ai pic de respect
Sunt prea sus ca să-mi pese că mănânci câcat de mine pe net
Da' mă doare-n pulă
E mai bine să fii plin de tine decât să fii plin de ură
Sunt ca soarele, da' fac o grămadă de bani pe lună
Generația mea-i dependentă de social media
Care le hrănește lăcomia și invidia
De-asta cred că dacă-n viață chiar am un rol
E-acela de a-ndemna copiii să facă ceva cu viața lor
Osky!

[Refren]
Văd banii venind, șerpi se-arată în timp, am gându' numai la succes
Nici nu mă agit, nici nu mă complic, pentru că fac banii din vers
Bubu, ți-am zis, totu' va fi bine dacă-ncetezi să mă stresezi
Am bani de făcut, nu mai am timp să mă distrez
De ce mă suni din nou?
Ziceai că-ți fac prea mult rău
Acum vrei să ne-o dăm iar
Și-asta doar pentru că am un statut social
Recunoaște măcar
Nu mai stau cu persoane care nu poa' să măsoare valoarea
Nu mai las trădători fără pic de onoare să-mi schimbe starea (Schimbe starea, starea)

[Outro]
(Schimbe starea, starea)
(Schimbe starea, starea)

Curiosità sulla canzone Recunoaște Măcar di Oscar

Quando è stata rilasciata la canzone “Recunoaște Măcar” di Oscar?
La canzone Recunoaște Măcar è stata rilasciata nel 2022, nell’album “Înapoi La Viață”.
Chi ha composto la canzone “Recunoaște Măcar” di di Oscar?
La canzone “Recunoaște Măcar” di di Oscar è stata composta da Oscar, Gibbo.

Canzoni più popolari di Oscar

Altri artisti di Pop rock