Aștept ce-o să vină

Vlad Dobrescu, Deliric, DOC

Eram unul dintre puştii care transportau
Materialu' tău preferat, ca savanți, postau
În fiecare seară, cu tovarășii pe-afară
Și iarăși
A doua zi pare la fel cu cele anterioare
Mă doare la pulă, vreau parte
Din toate, n-am răbdare, e grav
Că dacă nu mă bat
M-aşteaptă o viață de sclav
Așa gândeam mai demult
Nu ne gândeam foarte mult
De parcă nu aș avea nimic de pierdut
De parcă tot ce mai lipsea în
Orașul ăsta plin de praf
E încă-un kinder praf, neintegrat
Care vinde praf, neîncetat
Profit neimpozabil, garantat, de-aia e
Greu să te oprești, odată ce te-ai apucat
Da' față de cumpărător, ai un viciu mai grav
Bani pe degeaba
De fapt, nu chiar, că noaptea stai treaz
Aşteptând
Jandarmi, să vină de dimineață cu-un mandat
Tre' să fii gata de plecare devreme
Libertatea atârnă-n talere grele
Pe același cântar cu gramele, vere
Eu nu-s gata să zic "La revedere! "
Și să dispar pentru o vreme
Separat de lume de bare de oțel
Da' acum mi-e clar că trebuie s-o ard altfel
Că sunt departe de-a fi laș
Departe de-a fi vreun fraier
Da' totuși, prea finuț pentru pârnaie
Și-acum ocupația mea e să
Strig "Ridica-ți mâinile-n aer!"
Da' nu-i un jaf, de altfel
La fiecare vers dau câte-un giuvaier
Şi-s încă liber
Sperând ca asta să nu se schimbe
Că istoria se repetă ca un disc vechi
Viitoru-i incert și te surprinde
Ce vine, nu știe nimeni, de fapt
Da' măcar acuma știu ce vreau să fac
Când o să vină

De puștan, pe picioarele mele
Ca păru' de pe gambe
Munceam, scriam, spălam, zilele negre
Nopțile albe ziceam că muzica-i un ocean
Doar trebuie să noți, frate
Diferite stiluri, graur, braț
Și te-ai întors, spate
Vedeam cum în mainstream, devine-un chin
Când rechini vin, gândeam, facem ce știm
Ne liniștim, nu ne chinuim
Da' încet-încet, viitoru' devine din cert
Incert nu ține să pierd, încerc
Când nu vine, sincer, încerc
Să nu plec de-acasă iară
Pentru bani, să trag pe-afară
Nu suport îmbrățișări de-aeroport
"pa pa" de gară da', zilnic o ard cinic
Păcat de morții tăi de țară
Că nepoții tăi, s-au jucat de-a hoții
Gen în scară?
Și-au ucis o bătrână, din greșeală
În greșeală, asta nu-i ordine socială
E-o societate ordinară, care tot cazu'
Banu' face legea, ca Mihai Viteazu'
Ca să uit, îmi fac un cui
"Vine legea, hai, tirează-l!"
Aștept ce-o să vină
Că totuși am o viață plină
Am o fată isteață, fină
Vreau încă un album pe piață, fine
Vreau un puști
Despre care să mă laud ca-nvață bine
Țin capu' sus, și-mi văd drumu'
E chiar în față, bine
Am plecat!

Mi-aduc aminte când credeam că totu-i simplu
Și-a trecut timpu', și Toto-i singur
Mă simt stingher, cu frați aproape
Mi-e greu să fiu sincer, prefer să tac
Vorbesc prin fapte
Că stau treaz în fiecare noapte
Cu ochii-n tavan că tata are nevoie de bani
Îmi trebuie un plan
Am 26 de ani, o ard cu aceiași golani
În buzunar cu aceiași gologani
Pietrele din șosea, acum sunt bolovani
Și mi-e greu să țin mâna pe volan
Să merg drept c-aş pune mâna pe trancan
Mă doare-n pulă ce-i corect!
Și, uită tot ce-am zis, uită tot ce am scris!
De-aici scapi ori tu, ori io
Mă doare-n pulă ce-am promis!
C-asta-i granița dintre vis și coșmar
Un abis la hotar, purtat de Styx în aval
Și-ajung fix p-alt mal, soto
Nu recif de corali
De-aia, doar când pun mâna pe pix
Sunt normal
Și scriu ce-mi zice inima, și uit ce-a fost
Si-aştept ce-o să vină, c-altfel n-are rost
Și-astept răspuns de la Dumnezeu
Când ochii băiatului meu o să zică:
"Te-nțeleg, tată, c-a fost greu!"

Curiosità sulla canzone Aștept ce-o să vină di DOC

Quando è stata rilasciata la canzone “Aștept ce-o să vină” di DOC?
La canzone Aștept ce-o să vină è stata rilasciata nel 2010, nell’album “Scăpat de sub control”.
Chi ha composto la canzone “Aștept ce-o să vină” di di DOC?
La canzone “Aștept ce-o să vină” di di DOC è stata composta da Vlad Dobrescu, Deliric, DOC.

Canzoni più popolari di DOC

Altri artisti di Experimental rock