Amare

Doamne spune-mi unde mi-e locul
Străini de ei, pentru ei banu-nseamnă totul
Și n-am colindat numai blocul
Am zile bune, unele pot să fie amare
Când frații mei îmi dau târcoale
Noaptea fugim de tribunale
Alerg, alerg, nu vrem să ajungem prin spitale
Doamne, spune-mi ce pot să fac să îi
Țin pe ai mei departe de foame
Să-i țin pe ai mei departe de foame
Am zile bune, unele pot să fie amare
Când frații mei îmi dau târcoale
Noaptea fugim de tribunale
Doamne, spune-mi ce pot să fac să îi
Țin pe ai mei departe de foame
Să-i țin pe ai mei departe de foame

Spune-mi ce pot să fac și n-am făcut
Spune-mi te rog că dacă-i nevoie
Aș lua-o de la început
Că banii se fac, dar timpul trece
Simt că vreau mai mult, și pot mai mult
Și rămân fără timp mamă te-am dezamăgit
De atâtea ori o să fii mândră
Lumea e rea, vrea să mă vândă
Sunt eu singur, ei o sută
Dar nu mai rămân pe lângă că-s calculat acum
Și timpul trece
Lumea minte în timp ce banii nu
În timp ce banii nu
Dacă ar vorbi, ce-ar zice
Te întreb câte ai făcut?
Cine ți-a fost complice? (Cine ți-a fost?)
Nimeni n-a fost să te ridice
Atunci când ai dat de greu
Ai fost singur mereu

Doamne spune-mi unde mi-e locul
Străini de ei, pentru ei banu-nseamnă totul
Și n-am colindat numai blocul
Am zile bune, unele pot să fie amare
Când frații mei îmi dau târcoale
Noaptea fugim de tribunale
Alerg, alerg, nu vrem să ajungem prin spitale
Doamne, spune-mi ce pot să fac să îi
Țin pe ai mei departe de foame
Să-i țin pe ai mei departe de foame
Am zile bune, unele pot să fie amare
Când frații mei îmi dau târcoale
Noaptea fugim de tribunale
Doamne, spune-mi ce pot să fac să îi
Țin pe ai mei departe de foame
Să-i țin pe ai mei departe de foame

Și "Blanco" vine de la alb, că eram pur
Eram băiat bun viața m-a făcut mai dur
Dar mi-am promis că îi rup, pa
Nu stau pe gând și mă vedeai trăgând
Vezi, acum sunt eu la rând
Vezi, acum merge bine îi văd pe ăștia
Ofticându-se să facă să se spargă
Dacă o să-i mai văd râzând
Copilul din oglindă nu mai e, l-am omorât
Și vin zile senine
Am fugit o viață întreagă
Dar nu ne-am ferit de nimeni
Că așa a fost să fie și știu că ce-i al meu
Doamne e pus acolo bine
Arată-mi calea, Doamne e pus acolo bine

Am zile bune, unele pot să fie amare
Când frații mei îmi dau târcoale
Noaptea fugim de tribunale
Alerg, alerg, nu vrem să ajungem prin spitale
Doamne, spune-mi ce pot să fac să îi
Țin pe ai mei departe de foame

Doamne, spune-mi ce pot să fac să îi
Țin pe ai mei departe de foame

Canzoni più popolari di Blanco

Altri artisti di Trap